Draga profesore Einstein - de Alice Calaprice

Alice Calaprice este una dintre persoanele pasionate de geniul Albert Einstein, dedicându-ÅŸi o mare parte din timp analizei vieÅ£ii ÅŸi studiilor acestuia. Încă din 1978 a lucrat la Arhiva Einstein de la Institutul de Studii Avansate din Princeton, ca editor a publicat toate cele 14 volume cu lucrările acestuia ÅŸi a scris un număr impresionant de cărÅ£i în legătură cu Einstein. Printre acestea se numără „Dragă profesore Einstein” (Editura Humanitas, 2016), o cronologie ÅŸi o scurtă biografie a „omului secolului”, împreună cu scrisorile primite de către acesta de la copii din toate colÅ£urile lumii. O galerie cu peste 30 de fotografii inedite, din arhivele personale ale familiei, prietenilor, universităţilor sau oraÅŸelor, întregesc acest tablou pe care autoarea reuÅŸeÅŸte să-l zugrăvească despre viaÅ£a ÅŸi studiile ÅŸtiinÅ£ifice ale savantului.

Dacă nu ÅŸtiÅ£i prea multe despre viaÅ£a acestuia, cartea oferă multe amănunte surprinzătoare: s-a născut în 1879 în Germania ÅŸi nu a vorbit până la doi ani ÅŸi jumătate când a venit pe lume sora sa. Crezând că o surioară este un fel de jucărie, prima lui reacÅ£ie a fost: „Da, e drăguţă, dar unde-i sunt roÅ£ile?” La ÅŸcoală îi trebuia mai mult timp de gândire pentru a răspunde la întrebări, prin urmare, sistemul educaÅ£ional din Germania, unde violenÅ£a era considerată “unul dintre cele mai bune mijloace de a-i învăţa pe copii să gândească mai repede”, nu a dat rezultate în cazul lui Einstein. Plecat la Milano împreună cu părinÅ£ii săi, a preferat să studieze singur pentru examenul de admitere la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich. Chiar ÅŸi examenul de absolvire i se părea o inutilitate, deoarece “procedeele mecanice de învăţare îi distrug elevului curiozitatea ÅŸi personalitate, cele mai preÅ£ioase daruri pe care educaÅ£ia poate ÅŸi trebuie să le cultive ÅŸi să le consolideze.”

Åži viaÅ£a sa personală a fost destul de controversată: la universitate a cunoscut-o pe prima sa soÅ£ie, Mileva Maric, cu care s-a căsătorit împotriva voinÅ£ei părinÅ£ilor ÅŸi au avut împreună 3 copii: o fetiţă, Lieserl, care a murit în primii ani de viaţă, neexistând nici un înscris despre aceasta ÅŸi 2 băieÅ£i Hans Albert ÅŸi Eduard (care s-a îmbolnăvit de schizofrenie la vărsta de 20 de ani). După divorÅ£ul de Mileva, s-a căsătorit cu veriÅŸoara sa Elisa Lowenthal, cu trei ani mai în vărstă decât el, căreia îi scria: “Trebuie ÅŸi eu să iubesc pe cineva. Altfel, viaÅ£a e o mizerie.” Legătura cu Å£ara sa natală s-a rupt încă din tinereÅ£e, la 17 ani a renunÅ£at la cetăţenia germană din cauza „mentalităţii milităreÅŸti germane”, iar studiile sale, mai ales teoria relativităţii generale, nu au fost acceptate de „fizicienii germani care le respingeau pentru că ar fi fost <fizică evreiască>”, astfel, ultimii ani din viaţă ÅŸi i-a petrecut în America.

DeÅŸi vizitele ÅŸi corespondenÅ£a cu fiii săi s-a rărit, ceea ce a dat naÅŸtere unor resentimente din partea acestora, lui Einstein întotdeauna i-au plăcut copiii, fiind atras de curiozitatea ÅŸi inocenÅ£a lor. Cartea cuprinde aproximativ 60 de scrisori redate integral, fără modificări sau înfrumuseţări, primite între anii 1928 – 1955 de la copiii din întreaga lume, însă, din păcate, doar la o parte dintre ele s-a păstrat răspunsul savantului. Cu un ton simplu ÅŸi familiar, acesta le răspundea plin de umor, încurajându-i spre studiu: „vă salut din depărtări cu speranÅ£a că generaÅ£ia voastră s-o facă de ruÅŸine cândva pe a mea” sau „ar fi mai bine să-i înveÅ£i pe alÅ£ii numai după ce te-ai învăţat tu însuÅ£i ceva folositor pentru tine.” Întrebările copiilor sunt simpatice ÅŸi ingenioase: „Oamenii de ÅŸtiinţă se roagă?”, „De ce spaÅ£iul este elicoidal?”, „De cât timp există Pământul ÅŸi când va veni sfărÅŸitul lumii?”, „De ce fiinÅ£ele umane sunt clasificate în regnul animal?”, iar răspunsurile savantului, pe măsură. La mirarea unui copil că este încă în viaţă, răspunsul lui Einstein a fost „îmi cer scuze că mai sunt încă printre cei vii. TotuÅŸi va exista un remediu în privinÅ£a asta.”

Aceste scrisori sunt puse la dispoziÅ£ia autoarei prin bunăvoinÅ£a nepoatei savantului, Evelyn Einstein, care a scris ÅŸi prefaÅ£a cărÅ£ii. Aceasta a corespondat cu bunicul ei pe toată durata adolescenÅ£ei ÅŸi întotdeauna a avut o senzaÅ£ie de teamă că nu este „la înălÅ£imea numelui ei”.
„Scrisorile din această carte sunt o minunată mărturie a stimei pe care copiii au avut-o faţă de bunicul meu ÅŸi a bunăvoinÅ£ei lui de a le răspunde unora dintre ei, cu toate că era mai ocupat decât cei mai mulÅ£i oameni. Îi respecta pe copii, îi plăceau curiozitatea de care dădeau dovadă ÅŸi întrebările lor pline de prospeÅ£ime despre viaţă, ÅŸi de aceea nu alegea să-i ignore.”

DeÅŸi vorbim despre unul dintre cei mai străluciÅ£i oameni de ÅŸtiinţă, autorul teoriei realativităţii, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, care la 30 de ani a primit primul titlu de doctor onorific, din cele peste 20 decernate, Albert Einstein nu s-a considerat niciodată un geniu – „după părerea lui era doar mai curios decât alÅ£i oameni ÅŸi căuta răspunsuri la acele întrebări pe care adulÅ£ii uitau să ÅŸi le mai pună după ce treceau de anii copilăriei.”

treisprezece te premiază!
Câștigă cărți, bilete la teatru, film sau alte premii