împreună susținem comunitatea, educația și cultura

Concert Pascal 2019

Concert Pascal 2019

La începutul anilor ’90, Orchestra Inginerilor ”Petru Ghenghea” a deschis o frumoasă tradiție prin susținerea de spectacole în nume propriu, dedicate sărbătorilor tradiționale, Paște și Crăciun; în fapt, ea continua o activitate concertistică născută la deceniul al optulea al secolului trecut, când ansamblul ingineresc participa la realizarea de spectacole sub efigia Bisericii Luterane din București sau a Catedralei Romano-Catolice ”Sfântul Iosif”, ca orchestră a acestor sfinte lăcașuri, singurele unde puteau fi găzduite ansambluri instrumentale și pregătite capodopere ale genului vocal-simfonic.

După marea deschidere de după 1990, Orchestra Inginerilor a stabilit o colaborare fructuoasă cu Biserica Luterană din București, devenind un partener stabil în cadrul stagiunilor muzicale anuale organizate de biserica evanghelică.

Marți, 23 aprilie 2019, ora 19, Orchestra Inginerilor ”Petru Ghenghea” va susține Concertul de Paște din acest an, prezentând un program cu muzică subtilă, alcătuit din piese care se integrează în atmosfera serenă, meditativă, dar dătătoare de speranță și aducătoare de o nouă vigoare a zilelor pascale; un program pregătit și care se va desfășura sub bagheta dirijorului Andrei Iliescu.

Unde?

Biserica Lutherana

Str. Luterana nr. 2, 010162 București

Când?

2019-04-23 - 2019-04-23