împreună susținem comunitatea, educația și cultura

Cuvântul vindecător - spectacol de muzică bizantină

Cuvântul vindecător - spectacol de muzică bizantină

Spectacolul „Cuvântul Vindecător” cuprinde muzică bisericească, învățătură creștin ortodoxă și muzică tradițională românească, menite să aducă slavă Bunului Dumnezeu, cinstire neamului și pământului românesc.

Este înscris în proiectul “Artă și spiritualitate” promovat de Compania de Teatru “Civic Art” București din 2010, respectă și în acest an, calendarul cultural spiritual al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a hotărât ca în acest an să omagiem satul românesc, prin reprezentanții săi, preotul, învățătorul și primarul gospodar.

”Chiar dacă suntem cu toții trăitori într-un oraș, Sfânta Biserică ne îndeamnă să nu ne uităm rădăcinile, ba mai mult, fiecare dintre noi să ne mândrim că avem moșii și strămoșii, undeva la țară.

Crezând cu sinceritate în datoria de a ne cinsti valorile, marea lor majoritate născute în satele noastre, Compania de Teatru “Civic Art” București prezintă în ZIUA FLORIILOR, un spectacol al vieții.” (Marian Ciripan)

Spectacolul va avea loc în curtea Bisericii Dragomirești începând cu ora 14:00.

Distribuția

Grupul psaltic “AGHIOS” condus de tânărul seminarist COSMIN OLARU

Tinerii instrumentiști:

DENIS GAGIU – nai,

MATEI ALEXANDRU – cobză și

RALUCA ARDELEANU – vioară

Actorii:

CRISTINA MOLDOVEANU ȘI MARIAN CIRIPAN

ce vor întruchipa personajele reprezentând profesorul de religie, învățătoarea și primarul satului.

Invitată de onoare:

partenera de scenă a maestrului Gheorghe Zamfir, soprana RODICA ANGHELESCU

Unde?

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"

Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, 011347 București

Când?

2019-04-21 - 2019-04-21