împreună susținem comunitatea, educația și cultura

Sesiune de certificare internațională CMC

Sesiune de certificare internațională CMC

AMCOR (Asociația Consultanților în Management din România) organizează pe data de 10 aprilie 2019, cu o zi înainte de evenimentul European Hub Meeting, o nouă sesiune de certificare și recertificare internațională CMC.

La această sesiune vor putea participa toți consultanții în management din România care îndeplinesc condițiile de certificare impuse de ICMCI (The International Council of Management Consulting Institutes).

Ce reprezintă CMC (Certified Management Consultant)?

Standardul CMC, dezvoltat și promovat de-a lungul a 30 de ani de către Consiliul Internațional al Institutelor de Consultantă în Management (ICMCI), le oferă - celor care îi depășesc exigențele - titlul de Certified Management Consultant, recunoscut internațional în peste 45 de țări. CMC este singura certificare disponibilă pentru consultanții în management, o garanție a profesionalismului și eticii profesionale a celui care deține această certificare.

Categoriile certificării CMC sunt conform statutului AMCOR următoarele:

CMC – titlu care se acordă consultanților în management activi (care profesează și îndeplinesc condițiile din procedură).

CMC Professional Leader – titlu care se acordă consultanților în management care nu mai profesează la data acordării (ex. retragere din activitate, funcționar public etc.), dar care au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea profesiei de consultant în management.

Care sunt pașii pentru obținerea certificării?

18 martie 2019 - PROCEDURA DE PRECALIFICARE

(numai pentru consultanții care participă prima oară la o sesiune CMC) - presupune trimiterea unui CV și a unei sinteze (cca. o pagină A4) a 3 proiecte relevante (în care consultantul a fost direct implicat).

3 aprilie 2019 - TRANSMITEREA DOSARULUI în format electronic.

Dosarul va fi elaborat în conformitate cu procedura disponibilă online pe site: http://www.amcor.ro/menu/Certificare-internaional.html.

10 aprilie 2019 - INTERVIUL cu comisia CMC (la sediul AMCOR: str. Avram Iancu, nr. 22, et. 1, București). La interviu candidatul va depune dosarul CMC în original. Consultanții care participă la recertificare pot susține interviul și prin skype. În acest caz dosarul printat se va trimite prin curier la sediul AMCOR cu cel puțin 2 zile înainte de sesiune.

Dosarul se va elabora în limba engleză. Susținerea interviului se va face în limba română, cu excepția cazurilor în care din comisie fac parte reprezentanți ai ICMCI. Diploma CMC este valabilă 3 ani și poate fi reînnoită prin participarea la sesiunile de recertificare CMC organizate de AMCOR.

La cerere, AMCOR poate aloca fiecărui candidat CMC un tutore (din rândul consultanților CMC deja certificați) care să îl îndrume pe candidat în elaborarea dosarului CMC fără costuri suplimentare.

Pentru detalii vă rugăm să contactați AMCOR - alexandra.pusca@amcor.ro, tel. 0722.599.503

Unde?

AMCOR Romania

Str. Avram Iancu, nr. 22, et. 1, sector 2, 024015 București

Când?

2019-04-10 - 2019-04-10