
Joi, 7 martie 2019, ora 13:15, la Muzeului NaÈ›ional al Satului â€Dimitrie Gusti†va avea loc inaugurarea expoziÈ›iei Vasile Stoica, dedicată memoriei unui strălucit intelectual român, aparÈ›inând GeneraÈ›iei Unirii.
Remarcat prin talente deosebite – și cel de poliglot și bun cunoscător al literaturii universale -, dar mai ales prin ardoarea cu care a susținut cauza unității românești, acest luptător pentru interesele țării sale, cu mari experiențe de negociator, și-a sfârșit viața condamnat pe nedrept într-o celulă a închisorii de la Jilava.
Viața și faptele sale sunt emblematice pentru istoria românilor din veacul XX. Prin nota lor de sublim, exemplaritate și tragism, ilustrează eforturile unei generații care și-a servit țara în condiții excepționale.
Demersul expozițional este sprijinit de documente și obiecte personale – în mare parte inedite primele, și necunoscute celelalte – care focalizează atenția asupra principalelor momente de viață, urmărind traseul acesteia prin deciziile luate de către Vasile Stoica și evenimentele excepționale la care acesta a fost participant direct sau martor.
Expoziția restituie traseul existențial al unui personaj cu drepturi de a fi considerat nu doar participant la istorie, ci chiar contribuitor direct la aceasta.
Despre contribuÈ›iile diplomatului Vasile Stoica la consolidarea È™i afirmarea României vor vorbi la deschiderea expoziÈ›iei Acad. Ion Aurel Pop, preÈ™edintele Academiei Române, Acad. Răzvan Teodorescu, vicepreÈ™edinte al Academiei Române, Acad. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie È™i Folclor „Constantin Brăiloiuâ€, Acad. Emilian Dobrescu, Mirel TaloÈ™, vicepreÈ™edintele ICR, Lia Mari Vasilescu, nepoata diplomatului È™i Prof. univ. dr. Ioan OpriÈ™, Centrul NaÈ›ional de Cercelare È™i Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu†Centrului de Istorie.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 7 martie – 14 aprilie 2019, de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00, în sala H.H. Stahl, Șos. Kiseleff nr. 30.
Unde?
Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, 011347 București
Când?
Mie., 27 mar.09:00Joi, 28 mar.09:00Vin., 29 mar.09:00+26