
Muzeul NaÈ›ional al Literaturii Române în parteneriat cu Academia de Caligrafie organizează, în fiecare marÈ›i, la ora 18.30, în perioada 19 februarie - 23 aprilie 2019, proiectul “#220poenaru – LecÈ›ia de Caligrafieâ€.
Proiectul “#220poenaru – Lecția de Caligrafie†promovează scrierea caligrafică utilizând instrumente tradiționale, fiind dedicat aniversării a 220 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru, inventator român al stiloului cu rezervor.
Proiectul constă într-o serie de atelierie dedicate tinerilor, adultilor și familiilor cu copii cu vârste de peste 12 ani. Cei 11 cursanți ce vor fi selecționați vor învăța, pe parcursul celor 10 lecții practice a câte 1,5 ore/sesiune, tehnici de caligrafie tradițională și scriere cu tocul și penița, precum și mânuirea altor instrumente specifice.
Pe parcursul sesiunilor de studiu asistat se parcurge o curbă creativă de învățare, începând de la bazele mânuirii corecte a instrumentelor de scriere rondă (pensule și penițe late) până la alcătuirea propriilor lucrări, utilizând scrierile de bază din punct de vedere al dificultății (precum Fundațional și Uncial) și se continuă cu scrieri Gotice, făcându-se totodată introducerea în aplicarea metodelor care readuc frumusețea textelor medievale iluminate.
La finalul cursurilor vom realiza o expoziție cu 22 de lucrări de caligrafie realizate de cursanți în decursul atelierelor. De asemenea, pe parcursul evenimentului vor exista manifestări conexe precum seminarii, discuții sau prezentări având ca subiect caligrafia, scrisul de mână sau instrumentele de scris.
Selecția participanților se va face ținând cont de următoarele aspecte:
- alegerea unui fragment dintre cele opt prezentate pe pagina de Facebook a evenimentului, pe care să îl scrie caligrafic, cu stiloul, și să îl expedieze scanat sau fotografiat la adresa de email academiadecaligrafie@gmail.com; cei care nu au acces la Facebook pot primi fragmentele literare pe email
- motivarea într-un paragraf a opțiunii de a participa la cele 10 lecții din cadrul acestui proiect caligrafic de durată
- precizarea vârstei cursantului, a numelui, adresei de email si numărului de telefon la care pot fi contactați
Fragmentele literare se găsesc la secțiunea "discuții" ale acestui eveniment.
Mesajele trebuie trimise la adresa de email academiadecaligrafie@gmail.com până cel târziu �14 februarie 2019, orele 20:00.
Cursanții selectați vor fi anunțați pe pagina de Facebook a evenimentului sâmbătă, 16 februarie, orele 12:00.
Orarul de desfășurare a lecțiilor de caligrafie este următorul:
- în fiecare săptămână, în zilele de marți, orele 18:30, începând cu data de 19 februarie 2019.
Adresa de desfășurare este Ceainăria MNLR, București, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1.
Academia de Caligrafie este un proiect inițiat și susținut de Carmen Nistor - caligraf și doctor în arte vizuale, proiect care își propune revitalizarea artei scrierii frumoase. Începând cu 2010, Carmen Nistor studiază, practică și predă caligrafia, susținând cursuri în Germania, Malta și România. Carmen Nistor a absolvit cursurile de Grafică ale Universității Naționale de Arte din București, iar studiul caligrafiei l-a început beneficiind de o bursă Erasmus în “communication design†în Germania, la Hochschule der Bildenden Künste Saarbrücken.
Partenerii media:
Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio France International, TV City, AGERPRESS, Agenția de Carte, IQool, Observator Cultural
Unde?
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Nicolae Crețulescu 8, 010341 București
Când?
Mar., 26 mar.18:30Mar., 2 apr.18:30Mar., 9 apr.18:30+7